Antena 3 CNN Actualitate Un român a dispărut fără urmă pe cel mai mare aeroport din Italia. Familia îl caută disperată de 5 zile

Un român a dispărut fără urmă pe cel mai mare aeroport din Italia. Familia îl caută disperată de 5 zile

<1 minut de citit Publicat la 17:26 26 Iul 2024 Modificat la 17:27 26 Iul 2024

Dispariție misterioasă a unui român pe cel mai mare aeroport din Italia. Tânărul de 28 de ani, de negăsit de 5 zile, a fost văzut ultima dată pe un terminal al Aeroportului Fiumicino de lângă Roma.

Disperare și îngrijorare pentru o familie de români, după ce un tânăr în vârstă de 28 de ani a dispărut fără urmă pe aeroportul Fiumicino de lângă Roma. Gabriel Crișan a fost văzut ultima oară la terminalul T3. De atunci, nu se mai știe nimic despre el. 

Telefonul său figurează închis încă din noaptea de 21 iulie, ceea ce a dus la îngrijorări și mai mari pentru familie, dar a și făcut mai dificile operațiunile de căutare.

Românul are o înălțime de 1,94 și o greutate de aproximativ 93kg, părul castaniu deschis și ochii verzi. Mai are și câte doi cercei în fiecare ureche și un cercel în nas. 

Gabriel, din păcate, nu știe decât limba română, nu vorbește engleză sau italiană și se pare că în acel moment nu avea bani asupra lui.

Familia sa a făcut apeluri publice repetate pentru toți cei care pot da informații despre el, să sune de urgență la poliție și să ajute autoritățile din Italia pentru a-l găsi.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole