Proprietarul unor bordeluri din Statele Unite a câştigat alegerile primare republicane organizate în Nevada, un stat din vestul american, unde prostituţia este parţial autorizată, informează AFP.
Dennis Hof, în vârstă de 71 de ani, căruia îi place să se compare cu preşedintele american Donald Trump, l-a învins în această săptămână pe deputatul în funcţie James Oscarson în alegerile primare organizate într-un district rural conservator din Nevada, promiţând scăderi de impozite şi apărarea dreptului de a deţine arme de foc.
Partidul Republican a anunţat însă că nu îl va sprijini, fapt salutat de Dennis Hof, un om de afaceri nonconformist, care a spus că reprezentanţii acestei formaţiuni politice din Camera Reprezentanţilor din Nevada sunt “stupizi” şi “incompetenţi din punct de vedere politic”.
Dennis Hof se va confrunta în noiembrie cu democrata Lesia Romanov pentru funcţia de deputat din partea comitatului Nye în parlamentul statului american Nevada. Rivala lui a mizat în campania ei electorală pe educaţie şi pe buna gestionare a fondurilor publice şi a resurselor naturale.
Politicianul, fost angajat al Poştei americane, care a deschis apoi mai multe benzinării şi restaurante, dar şi şapte bordeluri, a fost vedeta unei emisiuni TV de tip reality-show difuzată pe postul HBO, care descria viaţa prostituatelor din unul dintre stabilimentele sale.