Antena 3 CNN Actualitate Un produs pe care românii îl folosesc zilnic va fi interzis prin lege începând cu data de 1 iulie 2018

Un produs pe care românii îl folosesc zilnic va fi interzis prin lege începând cu data de 1 iulie 2018

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:27 14 Mar 2018 Modificat la 18:27 14 Mar 2018

Introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner va fi interzisă începând cu data de 1 iulie 2018, iar de la 1 ianuarie 2019 se interzice şi comercializarea acestora, prevede un proiect adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor.

Au fost înregistrate 255 voturi „pentru” şi o abţinere.

Proiectul modifică Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje în sensul transpunerii Directivei (UE) 2015/720 a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.

Potrivit proiectului, se interzice, începând cu data de 1 iulie 2018, introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner. De asemenea, se interzice, începând cu data de 1 ianuarie 2019, comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner.

Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională.

Sursă: Agerpres
Etichete: lege romani
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole