Antena 3 CNN Actualitate Social Un preot explică de ce nu e bine să urezi „Casă de piatră” tinerilor căsătoriţi

Un preot explică de ce nu e bine să urezi „Casă de piatră” tinerilor căsătoriţi

<1 minut de citit Publicat la 15:34 29 Aug 2018 Modificat la 15:34 29 Aug 2018

„Casă de piatră!” este cea mai folosită urare atunci când doi tineri se căsătoresc. Potrivit unui preot, urarea nu este deloc bună.

„Cred că folosirea acestei urări este nepotrivită cu situaţia celor doi protagonişti. Ea s-a extins cu caracter de sindrom şi la nivel naţional. Dar cei care urează „casă de piatră” nu se gândesc că mirii vor trăi într-o pivniţă. Ci că ei le doresc durabilitate în căsnicie şi această edificare a căminului lor să aibă durabilitatea unei citadele din piatră.

Însă urarea este greşită pentru că la origini ea aparţine Mântuitorului, mai exact în Sfânta Evanghelie după Matei, la capitolul VII, unde Domnul arată că omul înţelept îşi construieşte casa pe temelie de stâncă, nu din piatră, ci pe piatră, ceea ce indică seriozitatea intenţiilor şi a însuşirilor celor care îşi lucrează mântuirea fie în cadrul familiei sau comunităţii, fie singular.

Casa pe piatră, fie la propriu, fie la figurat, conţine conotaţiile ideii de siguranţă, confort, de lumină, căldură, de tot ceea ce este pozitiv. Casa de piatră include, volens nolens, şi nişte lucruri neclare”, a declarat un preot, conform ziarullumina.ro.

Etichete: casatorie preot
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole