Antena 3 CNN Actualitate Social Un preot beat a fost încătușat de Poliție în Iași după o urmărire ca în filme. Declarația halucinantă pe care a făcut-o polițiștilor

Un preot beat a fost încătușat de Poliție în Iași după o urmărire ca în filme. Declarația halucinantă pe care a făcut-o polițiștilor

1 minut de citit Publicat la 11:25 13 Ian 2018 Modificat la 11:25 13 Ian 2018

Scene uluitoare în județul Iași, unde un preot beat a fost încătușat de Poliție, după o urmărire ca-n filme. Bine „aghesmuit”, bărbatul cu sutană s-a ales cu dosar penal, după ce nu a vrut nici în ruptul să sufle în etilotest. Mai mult, cel aflat la volan a fost răspopit. I-a înjurat de toți sfinții pe politicieni și a spus că nu el a condus, ci Dumnezeu.

Constantin Teleman, un preot caterisit din localitatea Costuleni, s-a dat în spectacol, după ce s-a urcat băut la volan. A încălcat prevederile codului rutier, ci și una dintre cele zece porunci.

Îmbrăcat în sutană și băut bine, a condus de la Iași spre Costuleni. Pe drum, prin apropiere de Răducăneni, un echipaj de Poliție i-a făcut semn să oprească. Răspopitul aflat la volan a apăsat însă pedala de accelerație și a fost prins de polițiști la granița judțeului Iași cu Vaslui.

Constantin Teleman n-a vrut să recunoască faptul că el s-a aflat la volanb. Stând undeva între scaunul șoferului și banchetă, le-a spus polițiștilor c-a fost pasager și că mașina a fost condusă de… Dumnezeu.

Cu toate acestea, un alt bărbat cu straie bisericești le-a mărturisit polițiștilor că fostul preot Teleman a condus. Cu toate acestea, părintele caterisit a început să înjure și le-a promis polițiștilor că le va mări salariile dacă el va ajunge în Parlament.

Polițiștii au cerut sprijinul jandarmilor care au reușit să-l imobilizeze pe fostul părinte. Pentru că a refuzat să sufle în etilotest, Constantin Teleman s-a ales cu dosar penal.

„Polițiștii au deschis un dosar penal pentru refuz de recoltare probe biologice, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a declarat, pentru sursa citată, Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Cei doi bărbați îmbrăcați în straie preoțești ar fi trebuie să ajungă în Grecia, însă călătoria lor a fost dată peste cap de polițiști.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole