Un portret al lui Arthur Rimbaud, desenat de un alt poet francez, Paul Verlaine, a fost vândut luni la Paris pentru suma de 585.000 de euro, un preţ mult superior estimărilor iniţiale, a anunţat casa de licitaţii Drouot, organizatoarea evenimentului, informează AFP, potrivit Agerpres.
Acest desen realizat în peniţă cu cerneală brună poartă data „iunie 1872”, însă Verlaine menţionează că l-a reprezentat pe adolescent „din memorie”, perioada exactă nefiind, aşadar, certă.
Tânărul poet, în vârstă de 17 ani, este reprezentat din profil, cu o siluetă zveltă, părul lung acoperit de o pălărie, mâinile în buzunare şi fumând pipă.
La acea vreme, Rimbaud rupsese legăturile nu doar cu familia sa, pe care o părăsise, ci şi cu mediul literar parizian în care fusese introdus la sfârşitul anului 1871 şi unde excentricităţile sale au şocat. Doar Verlaine îl sprijinea.
„Acela a fost momentul în care destinele celor doi iubiţi s-au împletit", a explicat Ambroise Audoin, expertul licitaţiei, intervievat de AFP înainte de vânzare.
În iulie 1872, cei doi poeţi pleacă într-o călătorie în Belgia şi la Londra, unde trăiesc cele mai intense momente ale poveştii lor de dragoste. Aceasta se încheie cu focurile de armă trase de un Verlaine beat şi disperat, care îl răneşte uşor pe Rimbaud în iulie 1873.
„Reapariţia acestei imagini emblematice a literaturii franceze nu putea decât să stârnească un asemenea entuziasm”, a comentat Audoin într-o declaraţie.
Parcursul acestui desen, care a trecut mereu prin colecţii private, nu este cunoscut până când a fost cumpărat de fostul director al Operei din Paris, Hugues Gall, decedat în luna mai. Drouot crede că unul dintre primii proprietari ai desenului ar fi fost editorul Leon Vanier, care a publicat primele „Poezii complete” ale lui Rimbaud în 1895, postum.
Desenul, „după o lungă bătălie a ofertelor”, cu mult peste estimarea maximă de 200.000 de euro, „se alătură din nou unei colecţii private”, a precizat Drouot.
Viaţa lui Rimbaud a lăsat puţine urme vizuale. Se cunosc doar şase fotografii autentificate ale acestuia: una realizată în oraşul său natal, Charleville (nord-estul Franţei), în 1866, două la Paris în 1871 şi trei la Harar (Etiopia) în 1883.