Antena 3 CNN Actualitate Locale Un pompier a găsit 1.000 de lei într-un bancomat din Slatina. Ce s-a întâmplat la câteva minute de la descoperire

Un pompier a găsit 1.000 de lei într-un bancomat din Slatina. Ce s-a întâmplat la câteva minute de la descoperire

1 minut de citit Publicat la 18:30 21 Noi 2016 Modificat la 18:30 21 Noi 2016

Un pompier a fost recompensat de conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt cu citarea prin ordin de zi pe unitate după ce, luni, a găsit 1.000 de lei într-un bancomat şi apoi a urmărit ca banii să ajungă la persoana care îi pierduse, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a anunţat că pompierul care găsit banii pierduţi şi i-a înapoiat proprietarului este plutonierul adjutant Marian Miulescu. Banii respectivi erau ai unui bărbat din Drăgăneşti-Olt care urma să îşi plătească rata lunară la bancă, scrie Agerpres.

"Luni dimineaţa, după ce a ieşit de la serviciu, pompierul a mers la un bancomat din municipiul Slatina, zona Steaua, pentru a extrage o sumă de bani. Militarul a găsit în bancomat suma de 1.000 de lei şi fără să stea pe gânduri, a mers în sediul băncii unde a solicitat angajaţilor sucursalei să identifice cine a retras suma de bani respectivă. Bărbatul, din oraşul Drăgăneşti-Olt, a fost sunat de angajaţii băncii, iar în scurt timp s-a prezentat la sediul sucursalei pentru a-şi ridica banii. Acesta i-a mulţumit salvatorului pentru gestul său şi a mărturisit că banii reprezentau rata la bancă şi că nu mai spera să-i recupereze", a spus Băsăşteanu.

Anul acesta au mai fost recompensaţi cu citarea prin ordin de zi pe unitate şi alţi pompieri, care au intervenit, în timpul liber, în acţiuni de salvare a unor persoane.

 

Etichete: bancomat pompier
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole