Antena 3 CNN Actualitate Locale Un polițist a fost lovit de un șofer prins băut la volan în Drobeta-Turnu Severin

Un polițist a fost lovit de un șofer prins băut la volan în Drobeta-Turnu Severin

Claudia Popovici
<1 minut de citit Publicat la 21:16 01 Dec 2022 Modificat la 21:16 01 Dec 2022

Incidentul a avut loc miercuri seara, după ce polițiștii din Orșova au depistat în trafic un bărbat de 67 de ani în timp ce conducea un autoturism, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost dus la sediul poliției, în vederea audierii.

„În timpul audierilor, bărbatul a devenit agresiv și a lovit un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, a transmis IPJ Mehedinți, potrivit Mediafax. 

În acest caz, polițiștii fac cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe și a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, iar vineri va fi prezentat Judecătoriei Orșova cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole