Un băimărean care a susţinut proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, se pare că nu s-a descurcat prea bine, iar poliţistul examinator l-a picat.
Atunci, bărbatul s-a înfuriat, a devenit violent şi a lovit cu pumnul geamul maşinii, spărgându-l. De asemenea, l-a lovit pe poliţistul examinator.
„Cetăţeanul s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Maramureş în vederea susţinerii probei de examinare practică pentru obţinerea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice. După susţinerea probei practice a fost declarat respins. Examinatorul, agentul de poliţie, i-a explicat motivele respingerii, însă cetăţeanul a devenit recalcitrant şi violent. El a lovit cu pumnul geamul din partea faţă stânga a autoturismului, care s-a spart, iar mai apoi a devenit violent şi l-a lovit pe agentul de poliţie în piept”, arată Instituţia Prefectului Maramureş.
Bărbatul a fost reţinut pentru infracţiunea de ultraj şi a fost întocmit un dosar penal. Cazul este în continuare cercetat de către organele abilitate, potrivit adevarul.ro.