O persoană a murit şi 12 au fost rănite după ce un pod rutier aflat în renovare s-a prăbuşit pe o autostradă în nordul Bavariei. O secţiune de 40 de metri a construcţiei, dar şi o schelă, au căzut peste muncitorii care se aflau pe şantier, scrie The Independent.
Dintre răniți, șase se află în stare gravă. La faţa locului au intervenit 12 ambulanţe şi două elicoptere.
Podul era construit în 1965 şi se afla în proces de reabilitare. Circulaţia rutieră nu a fost afectată, deoarece traficul se derula pe un viaduct alăturat.