Antena 3 CNN Externe Un pod din oraşul Dresda s-a prăbușit în fluviul Elba. Întreaga zonă a fost izolată

Un pod din oraşul Dresda s-a prăbușit în fluviul Elba. Întreaga zonă a fost izolată

de Georgiana Marina    |   

Un pod din oraşul Dresda, aflat în estul Germaniei, s-a prăbuşit parţial în fluviul Elba, miercuri la primele ore. Întreaga zonă a fost izolată, iar circulația fluvială a fost oprită în zonă.

Potrivit autorităţilor germane, liniile de tramvai şi benzile pentru pietoni şi biciclete de pe podul Carola au fost afectate de acest incident, dar nu şi tronsonul utilizat de autovehicule, transmite DPA citată de Agerpres.

O secţiune cu o lungime de aproximativ 100 de metri a podului, ce leagă centrul vechi al oraşului Dresda de alte zone ale acestuia, a căzut în apele fluviului Elba, motivul prăbuşirii fiind deocamdată necunoscut.

[GAL layout="5"]

Întreaga zonă a fost izolată şi nu a fost autorizată circulaţia fluvială de niciun fel, a anunţat pe platforma X poliţia din Dresda. Populaţia a fost sfătuită să evite locul respectiv.

''Încă există un pericol grav pentru viaţă şi un risc de prăbuşire'', a declarat Michael Klahre, purtător de cuvânt al brigăzii de pompieri din Dresda, într-un mesaj video difuzat pe social media. Pentru a avea o imagine mai bună asupra pagubelor produse, au fost înălţate mai multe drone, a precizat el.

Nicio persoană nu se afla pe pod în momentul căderii, în jurul orei locale 03:00 (01:00 GMT). ''Ne simţim extrem de uşuraţi pentru că nimeni nu a fost rănit'', a declarat Barbara Knifka, purtătoare de cuvânt a primăriei oraşului Dresda.

Podul Carola este unul din principalele puncte de trecere peste fluviul Elba la Dresda. El a fost finalizat în 1971 şi poartă numele soţiei regelui Albert de Saxa, decedată în 1907. 

Subiecte în articol: Germania pod prabusit Dresda
TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile