Antena 3 CNN Externe Un pilot din Noua Zeelandă a fost ucis la aterizare de papuași înarmați, în Indonezia. Atacatorii au dat foc aparatului de zbor

Un pilot din Noua Zeelandă a fost ucis la aterizare de papuași înarmați, în Indonezia. Atacatorii au dat foc aparatului de zbor

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Pilotul unui elicopter care a aterizat, luni, în regiunea indoneziană Papua a fost împușcat mortal de persoane înarmate, relatează CNN.

Glen Malcolm Conning, pilot al companiei indoneziene PT Intan Angkasa Air Service, a zburat până în Alama, un sat izolat din provincia Papua Centrală.

El avea la bord doi asistenți medicali și doi copii.

Bărbații înarmați care l-au ucis pe Conning ar face parte din așa-numita Armată de Eliberare din Papua de Vest, aripa armată a mișcării Papua Liberă.

Faizal Ramadhani, un membru al Poliției Naționale din Indonezia, a declarat că, după ce l-au împușcat pe pilot, insurgenții i-au lăsat liberi pe pasageri și au dat foc elicopterului.

"Pasagerii au fost eliberați deoarece erau rezidenți din Alama", a declarat Ramadhani, care a precizat că satul se află într-un district muntos, unde se poate ajunge doar cu elicopterul.

O forță de securitate a fost desfășurată pentru a-i căuta pe atacatori, care au fugit în jungla densă.

Purtătorul de cuvânt al Armatei de Eliberare din Papua de Vest, Sebby Sambom, a declarat pentru agenția Associated Press că nu a primit nicio informare de la luptătorii de săi cu privire la uciderea pilotului neozeelandez.

"Dacă s-a întâmplat asa, a fost vina lui (a pilotului, n.r.), pentru că a intrat pe teritoriu interzis. Am lansat de mai multe ori avertismente că regiunea se află în zona noastră restricționată, o zonă de conflict armat în care este interzisă aterizarea oricărui avion civil", continuat acest lider al insurgenților.

Ministerul de Externe al Noii Zeelande a declarat că este la curent cu relatările privind uciderea pilotului și că ambasada țării la Jakarta încearcă să obțină informații de la autoritățile indoneziene.

Papua este scena unei insurgențe după ce a fost încorporată în Indonezia

Papua a fost încorporată în Indonezia în 1969, în urma unui scrutin susținut de ONU.

De atunci, această regiune bogată în minerale, împărțită în șase provincii, este scena ciocnirilor între insurgenți și autoritățile indoneziene.

Incidentele au luat amploare în ultimul an, implicând zeci de rebeli, forțe de securitate și civili uciși.

În februarie 2023, Egianus Kogoya, un comandant regional al rebelilor, l-a răpit pe Philip Mark Mehrtens, un pilot din Christchurch care lucra pentru compania aviatică indoneziană Susi Air.

Kogoya a declarat că nu îl va elibera pe Mehrtens decât dacă Indonezia va declara Papua drept țară suverană.

În 2020, șapte angajați ai PT Freeport Indonesia, inclusiv un miner neozeelandez, Graeme Thomas Wall, au fost atacați de bărbați înarmați într-o parcare din orașul minier Tembagapura.

Minerul neozeelandez a fost împușcat mortal.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile