Antena 3 CNN Externe Un oraș din Turcia a fost bombardat. Proiectilele au căzut în centrul localității

Un oraș din Turcia a fost bombardat. Proiectilele au căzut în centrul localității

<1 minut de citit Publicat la 13:10 12 Apr 2016 Modificat la 13:10 12 Apr 2016

Două rachete trase dinspre Siria au lovit marți, pentru a doua zi consecutiv, orașul turc de frontieră Kilis (sud), a relatat agenția de presă Dogan, citată de AFP.

Proiectilele au căzut în centrul orașului și la fața locului au fost trimise echipele de salvare, potrivit sursei.

Mai multe rachete trase luni de pe teritoriul sirian au lovit deja orașul Kilis, rănind cel puțin patru civili, a indicat un responsabil local. Originea salvelor trase luni și marți nu este cunoscută deocamdată.

De la începutul anului, Kilis a fost ținta mai multor tiruri de rachetă atribuite de către autoritățile turce organizației Statul Islamic (SI). Aceste salve au ucis cel puțin patru persoane.

Luni, artileria turcă a lovit poziții ale Statului Islamic în Siria, unde jihadiștii au recucerit duminică orașul Al-Rai, un punct de trecere de primă importanță cu Turcia de unde fuseseră alungați săptămâna trecută de către rebeli.

Jihadiștii Frontului Al-Nosra (afiliat rețelei Al-Qaida) și cei ai Statului Islamic nu sunt incluși în armistițiul încheiat pe 27 februarie în Siria sub auspiciile SUA și ale Rusiei.

În februarie, artileria turcă a bombardat obiective deținute de către milițiile Partidului Uniunii Democratice (PYD, kurd) în Siria, drept represalii, potrivit Statului-major, la tirurile provenite din partea cealaltă a frontierei.

Sursă: Agerpres

Etichete: turcia Siria
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole