Schimbare radicală pentru Marcel Ciocîrlan, olteanul ce a putut fi văzut până nu de mult pe străzile Slatinei umblând desculţ, cu plete şi cu barbă.
Pentru ca olteanul să nu îşi mai petreacă şi iarna aceasta în adăpostul improvizat din cartierul Zahana, a ajuns pe mâna medicilor de la Spitalul de Psihiatrie Schitu Greci.
„Am reuşit să aflăm câteva date despre el, deşi acum se află în perioada de acomodare. A venit foarte speriat, stresat. L-am tuns, l-am bărbierit, i-au fost făcute duşuri călduţe pentru că ne-a fost frică de degerături, dar nu am constatat niciuna. El a făcut o şcoală profesională, a lucrat ca zidar prin Bucureşti, nu are copii şi este din Scărişoara. Are în schimb un frate, dar pentru a afla mai multe trebuie să facem o anchetă socială. El ne-a spus că a mai fost internat aici în 1994 şi am căutat în documente şi aşa este, apare cu o boală psihică serioasă. Surprinzător, somatic arată bine, este bine hrănit. Deşi nu primea mâncare direct de la oameni, erau câţiva care îi lăsau plăsuţe cu mâncare pe anumite trasee pe care el le frecventa. Câte ierni au trecut peste acest om, mă aşteptam să aibă degerături, cu degetele necrozate, dar nu are. Starea lui generală foarte bună are legătură şi cu zecile de kilometri pe care le-a făcut. De câte ori l-am văzut în Slatina, era în mişcare continuă”, a spus medicul Mariana Leancă, cea care se ocupă de acest pacient.