Antena 3 CNN Life Un număr alarmant de persoane nu înțeleg ce înseamnă noțiunea de „viol”

Un număr alarmant de persoane nu înțeleg ce înseamnă noțiunea de „viol”

1 minut de citit Publicat la 17:07 13 Apr 2019 Modificat la 17:07 13 Apr 2019

Un număr alarmant de adulți din Marea Britanie nu înțeleg ce înseamnă noțiunea de „viol” și sunt confuzi în privința acestui termen. Un sfert dintre cei intervievați sunt de părere că atunci când vine e vorba de hărțuire sexuală, abuzul fizic este întodeauna prezent. O treime din bărbați și 21% dintre femei au declarat că nu consideră viol dacă o femeie a flirtat la o întâlnire. Ambele convingeri sunt eronate. 

Legea pune că violul însemnă sex fără acord însă mulți sunt confuzi în legătură cu ce însemnă defapt acest acord. Conform datelor, tinerii sunt oarecum mai informați cu privire la acest subiect. O treime din persoanele de peste 65 de ani sunt de părere cu nu poate exista viol într-o căsnicie sau o relație, iar dintre tineri doar 16% au această părere greșită. De asemenea, 42% dintre cei peste 65 nu cred că este viol dacă o femeie își schimbă decizia în timpul actului sexual, comparat cu 22% dintre cei cu vârste cuprinse între 25-49 de ani. 

Studiul a divulgat și alte date alarmante, conform cărora 6% dintre cei intervievați nu consideră a fi viol dacă femeia doarme sau este beată. 19% cred că scoaterea prezervativului fără acord este ok și nu este considerat viol. Poate cel mai alarmant este faptul că 11% dintre cei ce au participat la studiu cred că cu cât mai mulți parteneri sexuali o femeie are, cu atât mai puțin va fi afectată de un viol. 

Sursă: BBC 

Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole