Antena 3 CNN Externe Un nou virus face ravagii printre copii. Șase nou-născuți și-au pierdut deja viața

Un nou virus face ravagii printre copii. Șase nou-născuți și-au pierdut deja viața

1 minut de citit Publicat la 14:07 17 Sep 2018 Modificat la 14:07 17 Sep 2018

Autorităţile din domeniul sanitar au anunţat închiderea mai multor secţii ale unui spital public din Johannesburg, printre care şi maternitatea, după moartea a şase nou-născuţi, victimele unei infecţii rare cu bacteria Klebsiella pneumonia, potrivit AFP. 

Situat în zona de est a celui mai mare oraş din ţară, spitalul Thelle Mogoerane din districtul Vosloorus se confruntă începând cu luna iulie cu o serie de cazuri de infecţii cu această bacterie rezistentă la tratamentul cu antibioticele uzuale, a precizat duminică ministrul sud-african al Sănătăţii, Aaron Motsoaledi. 

"Nu mai putem primi nou-născuţi aici", a precizat Motsoaledi pentru presă. 

Prezentă în mod natural în anumite organe, bacteria Klebsiella pneumoniae poate deveni periculoasă în momentul în care sistemul imunitar al pacientului este slăbit provocând infecţii potenţial fatale. 

Persoanele afectate au fost transferate la alte instituţii spitaliceşti din regiune. 

În momentul conferinţei de presă, ministrul Sănătăţii a susţinut că infecţia are drept cauză suprapopularea spitalelor din regiune, fapt care nu ar permite aplicarea măsurilor uzuale de prevenţie în cazul infecţiilor. 

În provincia Gauteng (nord), unde se află Johannesburg şi capitala statului, Pretoria, maternităţile şi alte departamente de neonatologie afişează o rată de ocupare de 132%. 

Parţial, această suprapopulare este cauzată de prezenţa în provincie a unui număr mare de străini veniţi din ţările învecinate, printre care şi Zimbabwe, pentru a apela la serviciile medicale din Africa de Sud

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole