Antena 3 CNN Actualitate Locale Un nou stadion se va construi în România. Emil Moț (PSD Olt): „E un obiectiv de investiții major pentru municipiul nostru”

Un nou stadion se va construi în România. Emil Moț (PSD Olt): „E un obiectiv de investiții major pentru municipiul nostru”

Roxana Mihăiescu
1 minut de citit Publicat la 21:57 06 Iun 2024 Modificat la 21:57 06 Iun 2024

Emil Moț, candidatul PSD la Primăria Slatina, a transmis că Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire și Dotare Complex Sportiv Stadion 1 Mai, municipiul Slatina”.

Noul stadion va fi construit pe amplasamentul actualului stadion, care va fi demolat, pe o suprafață totală de teren de 91.211 mp și va avea o capacitate de 10.670 de locuri. 

De asemenea, proiectul ar urma să fie finalizat în 30 de luni.

”Astăzi, așa cum ni s-a promis de către domnul premier Marcel Ciolacu, Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Construire și Dotare Complex Sportiv Stadion 1 Mai, municipiul Slatina" a fost aprobat. 

Mulțumim premierului României, Marcel Ciolacu, pentru sprijin, implicare şi angajament! Continuăm să dezvoltăm împreună Slatina pentru copiii noştri!

Acest proiect reprezintă un obiectiv de investiții major pentru municipiul nostru. Noul stadion va fi construit pe amplasamentul actualului stadion, care va fi demolat, pe o suprafață totală de teren de 91.211 mp și va avea o capacitate de 10.670 de locuri. 

Toate etapele de avizare din cadrul Companiei Naționale de Investiții și Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au fost parcurse, obținându-se avize favorabile. 

Durata de implementare a proiectului este de 30 de luni, dintre care 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție. Compania Națională de Investiții va elabora documentația pentru licitația de proiectare și execuție, iar Primăria municipiului Slatina va demara procedurile pentru demolare. 

Acesta este un moment deosebit de important pentru municipiul nostru și un pas esențial în dezvoltarea infrastructurii sportive din Slatina”, a transmis edilul Emil Moț.

Etichete: stadion Slatina
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole