Antena 3 CNN Actualitate Un nou scenariu-bombă în cazul Udrea-Bica. Ar fi negociat cu autoritățile din Costa Rica

Un nou scenariu-bombă în cazul Udrea-Bica. Ar fi negociat cu autoritățile din Costa Rica

S.T.
1 minut de citit Publicat la 22:45 09 Oct 2018 Modificat la 22:45 09 Oct 2018

Nicolae Popa, fostul director FNI, consideră că Elena Udrea și Alina Bica au purtat negocieri cu autoritățile din Costa Rica, dar fără succes.

Potrivit lui Nicolae Popa, sunt două planuri privind procesul de extrădare al Elenei Udrea și al Alinei Bica.

„E planul legal, acela în care doamnele au solicitat azil politic, și planul celălalt care se întâmplă în majoritatea țărilor în care se negociază. Cred că negocierile dumnealor au eșuat la un punct anume”, a susținut Nicolae Popa, adăugând că lui i s-a propus să dea bani pentru a deveni liber.

„Mi-au cerut 2.000.000 de dolari ca să fiu liber”, a spus el, marți seară, la Antena 3.

„Eu am fost arestat de o secție fără legătură cu Interpolul. A doua zi Interpolul a fost informat despre arestarea mea și nu știa absolut nimic. Unitatea aceasta specială era într-un training cu FBI și cred că așa s-a întâmplat ca eu să fiu arestat”, a adăugat Nicolae Popa.

Nicolae Popa, despre extrădarea sa: „A durat un an, patru luni și 11 zile până la extrădare”

„Am stat în primele șase luni în arest central, apoi am fost transferat în Spitalul Poliției unde am stat încă șase sau șapte luni, apoi am revenit la arestul central cam o lună, apoi la spital câteva zile și apoi a venit avionul din România să fiu extrădat”, a mai spus el.

Nicolae Popa a fost condamnat în 2007 de Tribunalul București la 15 ani închisoare în dosarul FNI.

În decembrie 2009, el a fost arestat în Indonezia și adus în țară, unde a fost încarcerat.

Pe 17 februarie 2014, Judecătoria Giurgiu a decis reducerea pedepsei aplicate lui Nicolae Popa de la 15 ani închisoare la 6 ani și 8 luni, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri și aplicării legii penale mai favorabile.

Nicolae Popa a fost eliberat pe 30 august 2017.

Aflați mai multe informații urmărind materialul video de mai jos:

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole