Un nou complex comercial va fi gata să-i primească pe locuitorii unui oraș din România. Acesta va fi primul mall din oraș, potrivit Capital.
Compania Primavera Development, controlată de familia Tănăsoiu şi de olandezul Eelko Kortaweg, a primit avizul Primăriei Sibiu pentru construirea centrului comercial Festival Centrum. După repetate întârzieri, mall-ul ar urma să fie finalizat în a doua jumătate a anului 2019.
Proiectul, care va fi ridicat pe terenul fostei fabrici Simerom din zona Gării, a fost lansat iniţial în 2008, a fost amânat de criză, iar acum implică o investiţie aproape la jumătate din valoarea celei din perioada de vârf.
Mallul sibian va avea o suprafaţă închiriabilă de 42.000 mp împărţită la 160 de magazine şi va fi susţinut de un hipermarket Kaufland. Festival Centrum ar urma să fie primul mall din Sibiu, orașul mai având doar parcul de retail Shopping City Sibiu cumpărat de NEPI pentru 110 mil. euro.