Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade pe scara Richter a avut loc, sâmbătă, în sudul Mexicului, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).
Epicentrul cutremurului a fost localizat pe coasta statului Oaxaca, din sud-vestul Mexicului. Seismul s-a produs la adâncimea de 60 de kilometri, potrivit USGS.
Fausto Lugo, şeful serviciului de urgenţă din Mexico City, a precizat că seismul s-a simţit şi în capitala mexicană, fără să producă victime.
Autorităţile au precizat că încă nu este clar dacă acest seism reprezintă o replică la cutremurele ce au avut loc luna trecută în Mexic, în urma cărora aproape 500 de persoane au murit.
Sursă: Mediafax