Antena 3 CNN Actualitate Un nor toxic va acoperi România. Care vor fi cele mai afectate zone

Un nor toxic va acoperi România. Care vor fi cele mai afectate zone

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 12:14 26 Sep 2021 Modificat la 12:38 26 Sep 2021

Fizicianul Silviu Gurlui, profesor la Facultatea de Fizică din Iași, a vorbit, duminică, la Antena 3, despre ce conține acest nor toxic.

"Este un fenomen violent, cumva previzibil, pentru că au fost o serie de cutremure înainte și populația a fost avertizată. Norul de compuși chimici, fie cenușă vulcanică, fie dioxid de sulf, poate și clor, brom, deci compuși ce pot afectat compoziția chimică a atmosferei la altitudine, ce pot influența și cantitatea de ozon, până la urmă. Acest nor a intrat în țară sau intră prin partea de vest și până mâine acoperă aproape toată țara.

Astfel de evenimente ar trebui tot mai mult implemetate în modelele de climă pentru că o parte din compuși se pot degrada în timp mai repede, dar o parte rămân în atmosferă și pot conduce la modificări importante în proprietățile fizico-chimice ale unor pături atmosferice. De aceea e important de monitorizat. Din păcate, nu toți compușii dintr-un astfel de nor pot fi monitorizați atât de simplu", a explicat prof. Silviu Gurlui.

Elena Mateescu: Norul se va deplasa peste România în intervalul 26 - 28 septembrie

"La nivelul Uniunii Europene funcționează programul de observare a Pământului, respectiv Serviciul de monitorizare a atmosferei, Copernicus, și așa cum arată datele furnizate de acest serviciu putem să observăm că în ultimele zile, în sudul și în estul Europei concentrațiile de dioxid de sulf s-au semnalat pe întreaga coloană de aer și s-au menținut la valori ridicate. Iar evoluția estimată ca urmare a ceea ce s-a întâmplat în zona Insulelor Canare duce la idee că și țara noastră se va afla sub incidența acestui nor, dacă azi vorbim într-o primă etapă pentru zona de vest a țări, ulterior vom observa o extindere pentru că circulația aerului realizată din sectorul predominant sud-vestic va favoriza deplasarea către est a norului și va traversa astfel între teritoriul țării în intervalul 26 - 28 septembrie.

Așadar, monitorizăm din punct de vedere metorologic evoluția, ca urmare a datelor furnizate de acest serviciu și pe măsură ce avem date noi cu siguranță vom veni cu ele în atenția dvs.", a spus la rândul său directorul ANM Elena Mateescu.

 

Etichete: vulcan La Palma
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole