Antena 3 CNN Externe Un mort și trei răniți, după ce migranții au luat cu asalt frontiera spaniolă

Un mort și trei răniți, după ce migranții au luat cu asalt frontiera spaniolă

1 minut de citit Publicat la 09:52 22 Oct 2018 Modificat la 09:52 22 Oct 2018

Un migrant african a murit şi alţi trei au fost răniţi când aproximativ 300 de migranţi au luat cu asalt duminică gardul de la frontiera ce separă enclava spaniolă Melilla de Maroc, relatează Reuters, dpa şi Xinhua. 

Circa 200 de migranţi au reuşit să escaladeze gardul din sârmă înalt de şapte metri şi au fost duşi la centrul de primire în Melilla, unde autorităţile locale au început procesul de identificare a lor. 

Un migrant a murit se pare ca urmare a unui stop cardio-respirator în pofida faptului că a primit îngrijiri din partea serviciilor de urgenţă, potrivit unui comunicat al autorităţilor locale. 

Melilla şi Ceuta sunt două mici enclave spaniole de pe coasta Africii de Nord, fiind luate cu asalt în mod constant de către migranţi. 

Peste 6.000 de migranţi au ajuns în Melilla şi Ceuta de la începutul acestui an, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi. În unele sectoare de frontieră, gardul este prevăzut cu sârmă ghimpată. 

De asemenea, peste 40.000 de migranţi au sosit pe mare începând din ianuarie pe ţărmul spaniol în Andaluzia, făcând ca Spania să devină destinaţia europeană principală pentru migranţi. 

Potrivit UNHCR, vasta majoritate a migranţilor sosiţi în Spania sunt bărbaţi, în principal din Guineea, Mali şi Maroc. 

Rutele migratorii către Europa s-au schimbat, deoarece Italia a respins ancorarea de nave cu migranţi în porturile sale, iar un acord încheiat între UE şi Turcia a redus semnificativ fluxul de migranţi către Grecia prin Mare Egee. 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole