Antena 3 CNN Externe Ministru în vârstă de 53 de ani, răpus de COVID-19. Oficialul a murit, chiar dacă a fost asistat respirator

Ministru în vârstă de 53 de ani, răpus de COVID-19. Oficialul a murit, chiar dacă a fost asistat respirator

Denisa Nedelcu
<1 minut de citit Publicat la 15:45 31 Iul 2020 Modificat la 15:45 31 Iul 2020

Este vorba despre un ministru din Bosnia, însărcinat cu problemele veteranilor. Salko Bukvarevic a decedat miercuri, la vârsta de 53 de ani, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, potrivit agerpres.ro.

Ministrul bosniac a fost internat în spital după ce testul de COVID a ieşit pozitiv. Au apărut apoi nişte complicaţii cauzate de virusul Sars CoV-2 şi, ulterior, demnitarul a fost pus sub asistenţă respiratorie, la o clinică universitară din Sarajevo.

Ministrul bosniac, asistat respirator după complicaţii

Salko Bukvarevic era membru al guvernului entităţii croato-musulmane, una dintre cele două componente ale Bosniei. Fadil Novalic, de 61 de ani, prim-ministru al entităţii croato-musulmane, infectat şi el cu SARS-CoV-2, s-a recuperat şi a fost externat săptămâna trecută.

Ţara balcanică are aproximativ 11.000 de cazuri de bolnavi cu COVID şi peste 300 de decese la o populaţie de 3,5 milioane de locuitori.

Bosnia, care se confruntă cu o reapariţie a pandemiei, are aproape 100 de contaminări la 100.000 de locuitori, una dintre cele mai mari rate din Europa, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole