Antena 3 CNN Actualitate Locale Un microbuz plin cu pasageri s-a răsturnat pe DN24, în județul Vrancea. Șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice

Un microbuz plin cu pasageri s-a răsturnat pe DN24, în județul Vrancea. Șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice

<1 minut de citit Publicat la 23:33 04 Sep 2019 Modificat la 23:33 04 Sep 2019

Şoferul microbuzului de transport persoane care s-a răsturnat, miercuri seara, pe DN24, după ce a fost lovit de un autoturism se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

"Miercuri seara, pe DN 24, la km 2+800, un microbuz de transport persoane cu capacitatea 8+1 a fost lovit de conducătorul unui autoturism care nu a acordat prioritate de trecere la schimbarea direcţiei de mers spre stânga, în intersecţia cu DJ 204 E. În urma accidentului, şoferul microbuzului de transport persoane a fost testat cu aparatul alcool, rezultând o alcoolemie de 0,11% în aerul respirat. Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului nu avea alcoolemie", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, Cătălina Murariu.

În urma coliziunii, microbuzul a ieşit în afara părţii carosabile şi s-a răsturnat. Cinci persoane din microbuz au fost rănite, fiind transportate la spital de echipajele SAJ şi SMURD pentru a primi îngrijiri medicale.

Traficul a fost blocat pe sensul Tecuci-Tişiţa, fiind deblocat după finalizarea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă iar şoferului microbuzului i se vor preleva probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Sursă: Agerpres
Etichete: microbuz soferul
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole