Antena 3 CNN Externe Un membru al Guvernului britanic a demisionat din cauza Brexit

Un membru al Guvernului britanic a demisionat din cauza Brexit

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:56 28 Feb 2019 Modificat la 18:56 28 Feb 2019

BREXIT. Secretarul de stat britanic pentru agricultură, George Eustice, a demisionat joi, după ce premierul Theresa May a admis o posibilă amânare a Brexitului, transmite agenţia EFE.

BREXIT. Într-o scrisoare adresată acesteia din urmă, secretarul de stat, care este şi deputat conservator, a protestat faţă de o eventuală amânare a ieşirii din UE şi a semnalat că nu doreşte să participe la dezbaterile parlamentare „critice” care vor urma dacă o asemenea eventualitate se concretizează.

BREXIT. „Mă tem că evoluţiile de săptămâna aceasta vor conduce la o serie de evenimente ce vor culmina cu o Uniune Europeană dictându-ne termenii oricărei amânări solicitate şi umilinţa finală a ţării noastre”, menţionează în scrisoare politicianul conservator. 

BREXIT. „Deşi am făcut campanie pentru Brexit, mereu am susţinut să avem o reconciliere în ţara noastră”, mai subliniază el, făcând referire la reticenţele pe care părăsirea blocului comunitar continuă să le provoace şi pe care le consideră totuşi justificate, dat fiind este vorba despre o „schimbare istorică”. 

BREXIT. George Eustice a criticat Comisia Europeană pentru atitudinea ei la negocierile privind Brexitul, dar şi-a manifestat în schimb aprecierea faţă de Theresa May pentru răbdarea de care a dat dovadă.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole