Un tip de medicament care este folosit pentru a trata refluxul gastroesofagian şi arsurile la stomac a fost asociat cu dublarea riscului de apariţie a cancerului la stomac, conform studiului realizat de cercetătorii de la University College London.
Este vorba despre inhibitorii pompei protonice (PPI), care sunt folosiţi pentru a suprima generarea de acid în stomac, fiind printre cele mai vândute medicamente din lume, scrie Descopera.ro.
Studiul recent a arătat că utilizarea pe termen lung a acestor medicamente creşte riscul apariţiei cancerului de stomcac cu 250%.
Riscurile sunt asociate cu o bacterie numită Helicobacter pylori, care există în mai mult de jumătate din populaţia lumii. De cele mai multe ori, bacteria este inofensivă, dar într-un mic procentaj, microorganismul a fost asociat cu dezvoltarea cancerului de stomac.
Studiile precedente au arătat că cei cu o infecţie de Helicobacter pylori care iau PPI au o şansă mai mare de a dezvolta precursorul cancerului la stomac, numită gastrită atrofică.