Antena 3 CNN Actualitate Social Un medic din Cluj a făcut voluntariat în Irak. Poveștile lui sunt incredibile: ”Am salvat piciorul unui tânăr de 18 ani, cu părinţii membri ISIS”

Un medic din Cluj a făcut voluntariat în Irak. Poveștile lui sunt incredibile: ”Am salvat piciorul unui tânăr de 18 ani, cu părinţii membri ISIS”

1 minut de citit Publicat la 10:39 05 Mai 2018 Modificat la 10:39 05 Mai 2018

Un medic rezident clujean, în vârstă de 27 de ani, a fost voluntar timp de trei săptămâni într-un spital din Irak, unde a tratat refugiaţii din Mossul, răniţi de gloanţe sau explozii. Experienţa l-a marcat şi l-a făcut să îşi schimbe percepţia asupra vieţii.

”Am avut parte în Irak de cazuri cu care nu te întâlneşti deloc acasă. Am tratat arsuri după explozii, pacienţi împuşcaţi, cu diverse traumatisme şi fracturi după explozii, tumori cutanate. În unele cazuri am pus diagnostice diverse, inclusiv cancer, dar am efectuat şi mici intervenţii chirurgicale. Am scos gloanţe din pacienţi, am curăţat răni provocate de explozii cauzate de bombe, cu părţi metalice sau bucăţi de piatră, la nivelul coapsei sau toracelui. Am tratat şi copii. Pe zi, aveam în jur de 40 de pacienţi”, a menţionat Andrei Abrudan.

Acesta s-a ataşat în perioada petrecută în Irak de un tânăr de 18 ani din Mossul, Marwan, pentru care s-a luptat să nu i se taie piciorul după ce fusese rănit la gamba dreaptă în urma unei explozii de bombă.

”Tatăl şi fratele lui erau membri ai ISIS şi medicii militari de campanie i-au pus o tijă intramedulară care nu era indicată. Avea o fractură multiplă şi osteomielită, o infecţie la nivelul osului, şi am încercat tot felul de antibiotice.Ţin legătura cu Marwan în Irak şi i-am trimis şi un cadou”, a menţionat medicul clujean.

Sursă: Mediafax
Etichete: medic Cluj Irak povesti
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole