Întrebată de Mihai Gâdea care este estimarea pentru următoarea perioadă, având în vedere creşterea cazurilor de îmbolnăviri după deschiderea şcolilor, Boechiţa Lăzureanu, medic în linia întâi la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara a făcut o declaraţie sumbră.
"Din păcate, o să explodeze şi mai mult cazurile pentru că, deşi toată lumea arată cu degetul către oameni că nu au respectat şi că nu s-au distanţat, cred că mai important este că nu se testează. În continuare este aceeaşi politică a struţului care bagă capul în pământ şi se face că nu vede.", a spus conf. univ. dr. Boechiţa Lăzureanu, medic la spitalul Victor Babeş din Timişoara.
Aceasta a explicat că "în continuare, metodologia de testare este aceeaşi. Se testează doar persoanele simptomatice şi cred că acesta este unul din elementele care determină acest număr mare de pacienţi la ATI."
"Adică, se depistează târziu, când deja ei sunt simptomatici şi se pierd acele zile pe care le-am avea, în care tratamentul ar putea începe mai repede şi ar fi eficient astfel încât să se împiedice ajungerea pe Terapie Intensivă a acestor persoane. Sunt zile multe în care pacienţii sunt infectaţi, dar nu ştiu, până când ajung să fie simptomatici."
"Din nefericire, le este frică să sune la salvare sau să anunţe că sunt simptomatici şi stau acasă până când simptomatologia este destul de bine exprimată şi sunt multe zile care se pierd, timp în care ar putea să ia tratament dacă s-ar testa aşa cum ar fi normal, în tot focarul şi s-a testa toate persoanele, şi asimptomatice şi cele simptomatice.", a mai spus medicul Boechiţa Lăzureanu.