Antena 3 CNN Externe Un măslin vechi de 2500 de ani, menționat și de marele istoric Strabon în scrierile sale, a ars în incendiile din Grecia

Un măslin vechi de 2500 de ani, menționat și de marele istoric Strabon în scrierile sale, a ars în incendiile din Grecia

Alexandru Negrici
1 minut de citit Publicat la 00:04 10 Aug 2021 Modificat la 00:08 10 Aug 2021

Copacul antic era situat în plantația de măslini din Rovia și era un simbol atât de durabil al peisajului, încât geograful și filosoful antic Strabon l-a prezentat în scrierile sale.

Arborele era mare, cu un trunchi atât de lat încât zece oameni puteau încăpea de-a lungul diametrului său. 

Arborele a fost fertil până a căzut victimă a focului.

Pierderea tragică a arborelui Evian a fost postată pe Twitter de Apostolis Panagiotou, iar imaginea evocatoare a câștigat rapid peste o mie de aprecieri, mulți greci lăsând răspunsuri plângând impactul incendiilor.

Distrugerea arborelui prețuit este doar una dintre multele pierderi suferite de poporul grec din Evia în timpul incendiilor sălbatice.

Într-o declarație care prezintă disperarea și durerea oamenilor din nordul Evia, Giannis Kontzias, primarul din Istiaia - Aidipsos, a spus că ceea ce oamenii văd acum este „finalizarea unui holocaust”.

Cinci sute de măslini au fost salvați în Grecia, la începutul anului

Grecia pune mult accent pe salvarea copacilor cu istorie de pe ținutul elen.

La începutul anului a avut loc o operațiune de salvare a mai multor măslini, în Grecia.

Atunci peste 500 de arbori au fost salvați din calea construcției unei șine de tren. Printre măslini se afla și unul care depășise vârsta de 1000 de ani.

Aceștia au fost transferați cu atenție și re-plantați la Atena și în alte zone ale țării care au fost devastate de incendii în anii trecuți.

Etichete: Grecia
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole