Antena 3 CNN Actualitate Un mare spital din România a început să-și trateze pacienții cu Remdesivir. Vestea proastă pe care o dau medicii

Un mare spital din România a început să-și trateze pacienții cu Remdesivir. Vestea proastă pe care o dau medicii

Dan Gabor
<1 minut de citit Publicat la 20:30 10 Aug 2020 Modificat la 20:30 10 Aug 2020

La sptalul din Timişoara sunt tratați, însdă, 15 pacienţi cu coronavirus, internaţi la ATI. Directorul Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, recunoaște că spitalul său a primit o primă tranșă de 35 de flacoane de Remdesivir. Acesta spune că va cere Ministerului Sănătăţii suplimentarea numărului de doze, deoarece cantitatea este insuficientă în raport cu nevoile de pe secţia de Terapie Intensivă.

Tratament cu Remdesivir doar pentru câțiva pacienți

„În acest moment avem Remdesivir aproximativ pentru şapte pacienţi, deja pe doi pacienţi aflaţi în Terapie Intensivă i-am pus sub acest tratament, urmând ca următorii să intre în următoarea perioadă, următoarele zile. De asemenea am făcut în atenţia Ministerului Sănătăţii o cerere de suplimentare a cantităţii de Remdesivir pentru spitalul nostru”, a declarat Cristian Oancea, potrivit Mediafax.

Remdesivirul a fost acreditat de Comisia Europeană în luna iulie, pentru a fi folosit în tratamentul pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus. România va beneficia de 25.000 de doze care vor ajunge în spitalele din ţară, în trei tranşe.

 

Etichete: Remdesivir
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole