Antena 3 CNN Politică Un lider PNL dezvăluie ce va face Iohannis în cazul premierului propus Sevil Shhaideh

Un lider PNL dezvăluie ce va face Iohannis în cazul premierului propus Sevil Shhaideh

<1 minut de citit Publicat la 09:42 27 Dec 2016 Modificat la 09:42 27 Dec 2016

Fostul lider al liberalilor, Vasile Blaga a declarat, marţi dimineaţă, după ce a ieşit de la secţia de Poliţie, unde a semnat controlul judiciar, că preşedintele Klaus Iohannis o va accepta pe Sevil Shhaideh pentru funcţia de premier, potrivit romaniatv.net.

"PSD şi-a desemnat propunerea de premier. Eu cred că va fi acceptată Sevil Shhaideh (de către preşedintele Klaus Iohannis - n.r.). (Social-democraţii - n.r.) au câştigat alegerile. Depinde de preşedinte", a declarat Vasile Blaga.

Klaus Iohannis urmează să se întâlnească săptămâna aceasta cu Sevil Shhaideh, persoana propusă de către PSD pentru postul de premier, iar în funcţie de răspunsul preşedintelui, PSD va anunţa sau nu membrii viitorului cabinet. Amânarea deciziei lui Iohannis a survenit în contextul în care au apărut speculaţii privind legăturile soţului lui Shhaideh cu guvernul sirian.
Vasile Blaga a mers, marţi dimineaţă, la Secţia 1 de Poliţie din Capitală, unde este obligat să se prezinte după ce a fost plasat sub control judiciar în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole