Antena 3 CNN Sport Off Sport Un jucător al Realului, reclamat pentru agresiune sexuală. Reacția fotbalistului

Un jucător al Realului, reclamat pentru agresiune sexuală. Reacția fotbalistului

<1 minut de citit Publicat la 17:08 05 Iun 2017 Modificat la 17:08 05 Iun 2017

Poliția spaniolă a deschis o anchetă pe numele noului jucător al lui Real Madrid, Theo Hernandez (19 ani), care a primit o reclamație de agresiune sexuală. Jucătorul, aflat în vacanță, a negat acuzațiile, scrie DigiSport.

Tânăra în vârstă de 20 de ani care l-a reclamat pe fundașul stânga susține că totul s-a petrecut în parcarea unui club de noapte din Marbella, acolo unde fotbalistul își petrece vacanța în această perioadă. Totuși, anchetatorii sunt reținuți în declarații deocamdată, din cauza unor neconcordanțe din plângerea presupusei victime, după cum anunță spaniolii de la El Espanol, citați de Marca.

Potrivit declarației femeii, cei doi sunt prieteni, s-au întâlnit în club și au mers într-un separeu. La un moment dat, fotbalistul i-a propus să meargă în parcare, sub pretextul că trebuie să ia cheile de la mașină. Odată ajunși afară, potrivit mărturiei, au intrat într-o mașină și s-au poziționat pe bancheta din spate. S-au sărutat și s-au înfierbântat rapid, ajungând la sex. Deși ea i-a cerut să se oprească, el a continuat, fără să îl intereseze refuzul tinerei.

Etichete: Real Madrid
Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole