Antena 3 CNN Actualitate Social A fost condamnat la închisoare pentru că nu a avut chef să meargă la muncă

A fost condamnat la închisoare pentru că nu a avut chef să meargă la muncă

<1 minut de citit Publicat la 09:09 07 Iul 2018 Modificat la 09:09 07 Iul 2018

Un jandarm în rezervă a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare fiind găsit vinovat pentru insubordonare, infracţiune specifică militarilor. Bărbatul de 47 de ani a părăsit Jandarmeria după ce a fost trimis în judecată.

Mihai Chiriac ar fi comis faptele la finele anului 2016, când lucra în Grupa de Supraveghere şi Intervenţie Paşcani, fiind planificat de serviciu în perioada 19 – 26 decembrie 2016, scrie adevarul.ro. 

„La ora 14.00, în data de 22.12.2016 inculpatul era programat să intre în schimbul 2, până la ora 22,00. Inculpatul nu s-a prezentat la program şi nici nu a înştiinţat superiorii despre faptul că nu se prezintă. Lipsa inculpatului a fost sesizată de către plt. adj. R.G.D., care trebuia să predea inculpatului echipamentul pentru misiune. Plt. adj. R. l-a sesizat pe slt. {. privind lipsa inculpatului de la program”, se arată în motivarea primei instanţe. 

În acelaşi document se arată că jandarmul a justificat că nu ar fi ajuns la muncă deoarece muncise peste program şi nu a reuşit să ajungă acasă pentru a se odihni. Judecătorii au descoperit, însă, că jandarmul nu a întocmit un raport referitor la presupusa munca în afara programului. 
 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole