Autoritățile din Iași au fost nevoite să apeleze la instanță, pentru a remedia problema, însă, surpriză, judecătorii au respins acțiunea! Reprezentanții Direcției Locale de Evidența Persoanelor (DLEP) le-au cerut magistraților din cadrul Judecătoriei Iași să dispună anularea actului de deces emis pe numele lui Dan Petrariu, numai că judecătorii au respins acțiunea.
„Instanța respinge cererea formulată de reclamanta Direcția Locală de Evidența Persoanelor Iași – Serviciul de Stare Civilă în contradictoriu cu pârâtul Petrariu Dan, ca neîntemeiată”, au precizat magistrații ieșeni, potrivit bzi.ro.
Sentința inițială ar fi putut fi atacată, dar, conform datelor oferite de instanță, aceasta nu ar fi fost contestată.