Podul Kerci din Crimeea ocupată de ruși a fost închis, joi, după ce o alarmă pentru un posibil atac asupra acestuia a fost declanșată. Odată cu alarma, potrivit procedurilor, rușii au eliberat un fum gros care a acoperit podul.
Potrivit presei ucrainene, care citează surse ruse din Crimeea, traficul vehiculelor este oprit pe Podul Kerci, iar transportul maritim de pasageri a fost suspendat la Sevastopol din cauza unei posibile amenințări cu rachete.
Rușii din Crimeea se tem de atacuri ucrainene, motiv pentru care au început recent o construcție care să protejele podul vital pentru aprovizonarea peninsulei.
Fotografii care arată noua construcție a rușilor au apărut la începutul lunii august. Evoluția construcției poate de asemena fi observată în imaginile surprinse din satelit. Scopul noii construcții este probabil să protejeze podul de potențiale atacuri ucrainene.
Podul Crimeei are o semnificație strategică și este un simbol al Rusiei după ocuparea ilegală a Crimeei. Are, de asemenea, o valoare tactică, deoarece susține o parte a rutelor de aprovizionare din Crimeea.