Fostul șef al contraspionajului din anii 80, Filip Teodorescu, a vorbit, în exclusivitate la Ediție specială de duminică seară, cu Mihai Gâdea și Mircea Badea, de la Antena 3, despre misiunile pe care le-a avut în afara României, precum și despre rolul serviciilor secrete în evenimente-cheie pentru România.
”Eu nu am spionat pe nimeni. Spionarea presupune să obții informații utile pentru țara ta”, a spus Filip Teodorescu, precizând că misiunile sale s-au axat, în principal, pe domeniul economic.
”Domeniul economic pentru că România asta voia. România nu avea relații de dușmănie cu alte state”, a spus fostul șef al contraspionajului din România.
”Serviciile secrete își fac datoria în funcție de ceea ce stabilește factorul politic. Dacă fiecare și-ar face pe cont propriu altă agendă ar fi haos”, a spus Filip Teodorescu.
Fostul șef al contraspionajului a vorbit, la Antena 3, despre ce știau autoritățile române în legătură cu relațiile generalului Victor Atanasie Stănculescu cu serviciile secrete britanice.
Despre Revoluție: „Dacă nu era lovitură de stat militară nu era nicio Revoluție”
”Dacă nu era lovitură de stat militară nu era nimic, nicio Revoluție. Îi terminau la iuțeală. Bine că nu a fost așa. Doamne ferește. De ce să provoci morți inutile când toată lumea voia schimbarea. Artizanul a fost Stănculescu. Nu are nimeni niciun dubiu. El s-a pus de acord cu ceilalți parteneri externi”, a spus Filip Teodorescu.
Detalii și controverse despre fuga lui Pacepa
Filip Teodorescu: „Pacepa a murit!”