Antena 3 CNN Externe Mapamond Un fost politician american a primit închisoare pe viață după ce a omorât un jurnalist. Cum a ajuns Robert Telles criminal

Un fost politician american a primit închisoare pe viață după ce a omorât un jurnalist. Cum a ajuns Robert Telles criminal

de Mia Lungu    |   

Un fost politician american a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă, pentru uciderea, în 2022, a unui jurnalist de investigaţie care ancheta asupra unor fapte de hărţuire şi de favoritism în cadrul Biroului condus la acea vreme de acest responsabil politic, informează joi AFP, potrivit Agerpres.

În timpul procesului, juraţii au ascultat cum Robert Telles s-a ascuns în septembrie 2022 în exteriorul domiciliului lui Jeff German, un reporter experimentat, şi apoi l-a înjunghiat mortal.

Juriul a considerat în mod unanim că această crimă a fost "intenţionată" şi "premeditată".

"S-a făcut dreptate", a declarat pentru presă Steve Wolfson, procurorul comitatului Clark, statul Nevada (vestul SUA). "Verdictul de astăzi ar trebui să transmită un mesaj, iar acest mesaj este clar: orice tentativă de a pune botniţă mass-media sau de a pune botniţă sau intimida un jurnalist nu va fi tolerată", a adăugat el.

Jeff German, un jurnalist de 69 de ani ce lucra pentru Las Vegas Review-Journal, scrisese în mai 2022 un articol despre Biroul de comitat condus de Robert Telles, care la acea vreme candida pentru un nou mandat.

Articolul, publicat cu o lună înainte de alegeri, detalia în special acuzaţii de favoritism şi existenţa unei relaţii nepotrivite între politician şi o angajată.

Robert Telles a dezminţit atunci faptele raportate, însă a pierdut alegerile.

„Jeff a fost ucis pentru că a făcut genul de muncă de care el era foarte mândru”

Potrivit faptelor descrise în timpul audierilor, el s-a deplasat, furios, în luna septembrie a aceluiaşi an, la domiciliul lui Jeff German, după care s-a ascuns în tufişuri, apoi l-a atacat pe jurnalist şi l-a înjunghiat mortal.

Fostul politician a negat că este autorul crimei şi a afirmat că poliţia a ignorat unele indicii care ar fi putut incrimina alte persoane.

Într-un lung monolog la bara acuzaţilor, acest avocat de profesie a declarat că este victima unui complot.

În urma verdictului privind vinovăţia sa, juraţii s-au retras din nou pentru a delibera asupra pedepsei pentru Robert Telles şi au decis în cele din urmă pentru închisoarea pe viaţă cu posibilitatea de eliberare condiţionată după efectuarea a cel puţin 20 de ani de închisoare.

"Jeff a fost ucis pentru că a făcut genul de muncă de care el era foarte mândru: munca sa a făcut să dea socoteală un politician pentru rele comportamente şi le-a permis alegătorilor să decidă să aleagă pe altcineva pentru acest post", a declarat directorul executiv al Las Vegas Review-Journal, Glenn Cook.

ONG-ul Committee to Protect Journalists a înregistrat în SUA moartea a 14 jurnalişti şi a unei angajate în mass-media, în legătură cu munca lor, din 1992 încoace.

TOP articole
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile