Deputatul USR Cristian Ghinea a declarat, marţi la RFI, că preşedintele Klaus Iohannis are obligaţia morală de a nu semna decretul de revocare a şefei DNA, sfătuindu-l de şeful statului să intre într-o grevă prezidenţială, pentru ca statul român să nu fie "complet luat ostatic de către borfaşi".
„Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să ceară clarificări. Este o situaţie obscură, cea cu judecătorul constituţional care şi-a terminat mandatul, care are de facto două mandate, împotriva Constituţiei pe care ar trebui să o apere. Preşedintele Iohannis trebuie să aştepte o decizie de la Comisia de la Veneţia şi cred că are obligaţia morală de a nu semna el însuşi un asemenea decret.
Eu am dat un sfat: ar trebui să ne uităm la istoria noastră, unde avem exemple eroice de rezistenţă în faţa unor guverne imorale şi ilegitime, mă refer la greva regală. O grevă prezidenţială este ceea ce avem nevoie "acum, pentru ca preşedintele Iohannis să reprezinte garanţia morală că statul român nu este complet luat ostatic de către borfaşi”, a afirmat deputatul USR Cristian Ghinea, marţi la RFI.