Antena 3 CNN Politică Un fost ministru PSD acuză o conspirație: E nevoie ca vârstnicii să fie ținuți în case de alegeri, pentru că votează cu PSD

Un fost ministru PSD acuză o conspirație: E nevoie ca vârstnicii să fie ținuți în case de alegeri, pentru că votează cu PSD

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 23:45 08 Sep 2020 Modificat la 23:45 08 Sep 2020

„Aici suntem. În timp ce liberalii fac afaceri dubioase cu măști și echipamente medicale (poate chiar penale, dar asta o va lămuri justiția!) sistemul de sănătate se află într-o situația dramatică – dar despre asta se vorbește doar în șoaptă.

Numărul românilor care aveau boli banale și au murit fără să fie tratați la timp a crescut cu 20% - cel puțin în primele luni de când s-a instalat pandemia în România și țara a fost sub stare de urgență și apoi de alertă.

Asta a spus președintele Colegiului Medicilor din România, dr. Gheorghe Borcean, citat de ziarul Național - "În perioada stării de urgență și a stării de alertă s-a murit de afecțiuni tratabile. Din pricina instaurării unei adevărate blocade în spitale, oamenii nu au avut acces la servicii medicale de rutină.", susține Gabriel Leș.

"Chiar și astăzi, pacienții cronici sau orice altă boală, dar fără să aibă COVID au dificultăți majore să beneficieze de tratamente de specialitate. Unele spitale sau secții întregi sunt blocate în așteptarea „apocalipsei COVID”, în vreme ce oamenii cu adevărat bolnavi ajung să își găsească disperați sfârșitul în propria locuință.

Primesc săptămânal astfel de apeluri disperate de la oameni din circumscripție. Ceea ce fac actualmente liderii politici ai sistemului medical este de un cinism sinistru. Am înțeles cu toții ca raportările sunt la turație maximă, căci e nevoie ca vârstnicii (votanții tradiționali PSD) să fie ținuți în case de alegeri. Cine își imaginează că toate aceste nenorociri pot fi ținute sub preș se înșală amarnic”, a scris Gabriel Leș pe Facebook.

Facebook/ Gabriel Leș

Etichete: Gabriel Leș
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole