Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Un fost jurnalist român a fost numit de Ursula von der Leyen purtător de cuvânt adjunct al Comisiei Europene

Un fost jurnalist român a fost numit de Ursula von der Leyen purtător de cuvânt adjunct al Comisiei Europene

S.T.
1 minut de citit Publicat la 09:00 24 Sep 2019 Modificat la 09:00 24 Sep 2019

Preşedinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat luni compoziţia viitoarei sale echipe care va gestiona relaţia cu mass-media din care face parte şi Dana Spinant, care are naţionalitate română, conform unui comunicat de presă dat publicităţii de executivul de la Bruxelles.

Pe lângă Dana Spinant, care va ocupa funcţia de purtător de cuvânt adjunct, din nucleul echipei mai fac parte Eric Mamer, purtător de cuvânt, precum şi Jens Flosdorff, consilier executiv pentru comunicare în cadrul cabinetului preşedintei Comisiei Europene.

Dana Spinant ocupă în prezent funcţia de director responsabil pentru buget, comunicare şi afaceri generale în cadrul Direcţiei generale pentru politică regională şi urbană. Ea a ocupat anterior funcţia de şef de unitate pe problematica migraţiei neregulamentare (2015-2017) şi a politicii referitoare la droguri (2010-2014). Înainte de a se alătura Comisiei Europene, Dana Spinant a lucrat timp de 15 ani în domeniul jurnalismului, inclusiv ca redactor-şef şi redactor-şef adjunct pentru European Voice (2002-2009), redactor-şef adjunct la EUobserver.com (2001-2002), precum şi în calitate de redactor-şef şi corespondent la Bruxelles pentru diverse canale de televiziune româneşti.

Eric Mamer, de naţionalitate franceză, este în prezent director pe problematica competitivităţii şi a semestrului european în cadrul Direcţiei generale piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri. În decursul celor 25 de ani petrecuţi în cadrul Comisiei Europene, Mamer a lucrat în diverse domenii şi a exercitat mai multe funcţii de conducere. A fost adjunct al şefului de cabinet al lui Günther H. Oettinger (2012-2016) în domeniile energiei şi digitalului, şef de unitate în Direcţiile generale pentru buget şi comunicare (2005-2012), precum şi purtător de cuvânt pentru doi comisari europeni (1999-2004).

Jens Flosdorff, de naţionalitate germană, are 15 ani de experienţă în domeniul comunicării politice şi face parte, în prezent, din echipa de tranziţie a preşedintei alese a Comisiei Europene. În ultimii zece ani, Flosdorff a fost director de comunicare în ministerele apărării şi afacerilor sociale din Germania. Anterior, a exercitat funcţiile de purtător de cuvânt adjunct şi purtător de cuvânt pentru ministrul german al afacerilor sociale din landul Saxonia Inferioară (2005-2009). În toate aceste funcţii, Jens Flosdorff a avut prilejul să colaboreze îndeaproape cu Ursula von der Leyen. Înaintea începerii unei cariere în sectorul public, a lucrat ca jurnalist la Hanovra în perioada 2000 - 2004.
 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole