Antena 3 CNN Life Știinţă Un fenomen astronomic spectaculos va avea loc în această săptămână. Marte şi Jupiter se vor apropia neobişnuit de mult

Un fenomen astronomic spectaculos va avea loc în această săptămână. Marte şi Jupiter se vor apropia neobişnuit de mult

Bianca Chirilă
<1 minut de citit Publicat la 15:00 13 Aug 2024 Modificat la 15:00 13 Aug 2024

Un fenomen astronomic inedit va avea loc miercuri - conjuncţia Marte-Jupiter. Privite cu ochiul liber, cele două planete vor părea foarte apropiate una de cealaltă, iar astronomii spun că acest fenomen va mai avea loc abia în 2033, transmite apnews.com.

În realitate, cele două planete se vor afla la o distanță de peste 575 de milioane de kilometri. Fenomenul va avea loc miercuri şi va fi vizibil din America, Europa şi Africa. Acest fenomen poartă numele de conjuncție planetară şi va mai avea loc de-abia în 2033, când planetele vor fi chiar şi mai apropiate.

Oamenii de ştiinţă le recomandă pasionaţilor de astronomie să privească cerul spre est, spre constelaţia Taurului, înainte de răsăritul soarelui. 

În 1761, Marte și Jupiter au fost atât de aproape una de cealaltă, încât, privindu-le cu ochiul liber, părea că este vorba doar despre o singură stea.

Această ultimă apropiere între Marte și Jupiter coincide cu Perseidele, una dintre cele mai spectaculoase ploi de stele ale anului.

 

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole