Antena 3 CNN Externe Mapamond „Un fel de Mozart”. Un copil de 7 ani a primit ofertă de angajare la o companie IT din Rusia

„Un fel de Mozart”. Un copil de 7 ani a primit ofertă de angajare la o companie IT din Rusia

R.M.
1 minut de citit Publicat la 07:00 19 Noi 2024 Modificat la 09:32 19 Noi 2024

O companie de software din Rusia a invitat un copil geniu în programare, în vârstă de șapte ani, să se alăture echipei sale de management, de îndată ce va avea vârsta necesară pentru a ocupa un post plătit, scrie BBC.

Sergey, un băiat din Sankt Petersburg, Rusia, și-a construit o reputație încă de la cinci ani, după ce a început să publice videoclipuri în care explică pas cu pas cum să scrii programe software. 

Datorită acestor videoclipuri, compania de securitate cibernetică Pro32 i-a trimis o ofertă scrisă de angajare pentru postul de șef al departamentului de instruire corporativă.

Însă, din punct de vedere legal, băiatul nu poate ocupa o funcție plătită până la vârsta de 14 ani. Igor Mandik, directorul executiv al Pro32, a declarat pentru sursa citată că a discutat cu părinții lui Sergey despre modalități de colaborare până când acesta va putea să se alăture oficial companiei.

„Tatăl său, Kirill, a fost surprins și a spus că atât el, cât și soția, au fost foarte fericiți și așteaptă cu nerăbdare ca Sergey să poată deveni parte a echipei”, a explicat Igor Mandik.

 „Mozart al programării”

În videoclipurile sale, Sergey apare plin de entuziasm și cu zâmbetul pe buze. Vorbind în rusă și uneori într-o engleză ușor stângace, el explică pas cu pas provocările de programare.

Canalul său de YouTube are peste 3.500 de abonați, iar cei care doresc să învețe limbajele de programare Python și Unity pot afla și mai multe despre rețelele neuronale, care stau la baza multor instrumente de inteligență artificială.

Mandik a menționat că Sergey nu doar că excelează ca dezvoltator de programe, dar are și o abilitate rar întâlnită de a preda și a explica concepte complexe.

„Pentru mine, el este un fel de Mozart”, a mai completat Igor Mandik.

„Sunt absolut sigur că, atunci când va ajunge la 14 ani, va fi un guru al predării și un guru al dezvoltării, și, de aceea, așteptăm cu nerăbdare acest moment”, a mai spus el.

„Nu doar programatorii, ci și vânzătorii, contabilii și alți angajați de la Pro32, companie din Moscova, ar putea învăța de la Sergey”, a mai spus  Mandik.

Cât despre oferta salarială, încă nu s-a discutat despre acest aspect, a mai adăugat directorul executiv al Pro32.

 

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole