Antena 3 CNN Externe Un elicopter s-a prăbușit în Indonezia. Pilotul a murit, pasagerii sunt în stare gravă

Un elicopter s-a prăbușit în Indonezia. Pilotul a murit, pasagerii sunt în stare gravă

<1 minut de citit Publicat la 10:55 04 Iun 2016 Modificat la 10:55 04 Iun 2016

Un pilot a murit şi trei pasageri au fost grav răniţi sâmbătă într-un accident de elicopter în estul Indoneziei, au anunţat responsabili ai ţării, grav afectată de o serie de accidente în transportul aerian, relatează Agerpres

Elicopterul Bell 206, care deservea compania Amur, s-a prăbuşit în districtul Paniai (provincia Papua). 

Nu se ştie deocamdată care sunt cauzele accidentului. Condiţiile meteorologice erau normale în momentul în care a survenit accidentul. 

Pasagerii, care sunt într-o stare critică, au fost transportaţi în oraşul Nabire pentru a primi îngrijiri medicale, potrivit poliţiei. 

În Papua, regiune muntoasă, avioanele uşoare sunt frecvent utilizate pentru transport. Terenul greu accesibil şi vremea nefavorabilă au provocat mai multe accidente în ultimii ani. Anul trecut, un avion al Trigana Air s-a prăbuşit în regiune pierzându-şi viaţa 54 de persoane. În decembrie 2015, un avion al companiei Air Asia s-a prăbuşit în Indonezia şi 162 de persoane au murit.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole