Antena 3 CNN Politică Un deputat PSD anunţă că va propune suspendarea Președintelui, pentru ca altcineva să semneze în locul său

Un deputat PSD anunţă că va propune suspendarea Președintelui, pentru ca altcineva să semneze în locul său

<1 minut de citit Publicat la 11:02 21 Ian 2019 Modificat la 11:02 21 Ian 2019

Cătălin Rădulescu a declarat că va propune, în Comitetul Executiv al partidului, suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru o perioadă de 7 zile pentru ca, în acel interval, cel care deţine interimar funcţia să semneze pentru numirea miniştrilor.

„Dacă mă invită în Comitetul Executiv o să propun acest lucru (suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis – n.r.). Trebuia suspendat de vreo 2 ani de zile. Deci un preşedinte care nu respectă Constituţia României şi îşi bate joc şi de Constituţie şi de Parlament şi, în general, de ce hotăresc cetăţenii într-un anumit moment, că îi place că nu îi place aceasta este hotărârea poporului român. În momentul în care dânsul refuză nejustificat anumite chestiuni sau în interesul propriu, cum a fost cu procurorul general sau numirea şefei de la DNA, sigur că atunci, conform Constituţiei trebuie să iei o decizie. Şi atunci eu voi propune suspendarea, cu un termen de 7 zile, am zis eu că este un termen rezonabil, în care cel care se duce şi îl înlocuieşte să poată să facă ceea ce ar fi trebuit să facă dânsul conform Constituţiei”, a afirmat deputatul PSD.


 

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole