Antena 3 CNN Actualitate Media Un cunoscut jurnalist din România s-a stins din viață

Un cunoscut jurnalist din România s-a stins din viață

<1 minut de citit Publicat la 10:25 07 Oct 2017 Modificat la 10:25 07 Oct 2017

Gică Voicu, primul Redactor şef al EVZ din “Era Cristoiu”, a murit. 

„În urmă cu ceva ore, marele jurnalist Gheorghe Voicu, fratele meu mai mare și cel mai îndrăgit om din familie, a trecut în neființă”, a anunţat, jurnalistul Florian Gheorghe, pe pagina sa de Facebook.

„S-a stins la doar 59 de ani, înconjurat de cei dragi, a plecat după ce a suspinat ca un copil mângâiat pe frunte, subliniind același surâs blând, imposibil de copiat, parcă ironizând lașa boală ce l-a ales și pe care, demn, parcă în ciuda ei, n-a făcut-o știută nimănui. S-a dus nelăsându-mi ocazia sa-i mulțumesc, a avut grijă de familia noastră pe când eu visam și umblam în lume.Sâptămâna trecută îmi râdea în telefon să-mi îngroape grijile. Gigi, dacă Cerul are redacție și-ți dă o funcție, să nu te duci acolo!".

Gheorghe Voicu a fost Redactor șef la Evenimentul Zilei în perioada în care cotidianul condus de directorul Ion Cristoiu, iar ulterior, a condus ziarul Național, 7 Plus precum ș redacția Observator a Antenei 1. Condoleanțe familiei, colegilor și celor apropiați!

Citește mai multe din Media
» Citește mai multe din Media
TOP articole