Antena 3 CNN Economic Un cunoscut hipermarket se divizează. Acţionarii au aprobat procedura

Un cunoscut hipermarket se divizează. Acţionarii au aprobat procedura

1 minut de citit Publicat la 11:08 07 Feb 2017 Modificat la 11:08 07 Feb 2017

Acţionarii grupului german de distribuţie Metro AG au votat, luni, în favoarea divizării grupului în două entităţi, una care va cuprinde operaţiunile angro Metro Cash & Carry, iar cealaltă se va ocupa de distribuţia de produse electronice de larg consum, informează Reuters.

Metro, un conglomerat cu 2.000 de magazine în 29 de ţări, a demarat de mai mulţi ani un vast proces de restructurare pentru a se concentra pe activităţile cash-and-carry şi distribuţia de produse electronice de larg consum, iar în paralel a vândut magazinele Kaufhof şi supermarketurile Real din Europa de Est. Grupul german speră ca, până la mijlocul acestui an, să introducă la bursă activităţile sale cash-and-carry, care vor păstra denumirea Metro, în timp ce activităţile de distribuţie de produse electronice de larg consum, regrupate sub marca Metro-Saturn, vor fi rebotezate Ceconomy.

Într-un comunicat de presă difuzat luni seara, Metro a anunţat că această divizare a fost aprobată de 99,95% din drepturile de vot reprezentate. Rezultatul votului era de aşteptat, având în vedere că trei dintre cei mai mari investitori ai Metro - Haniel, Beisheim şi Schmidt Ruthenbeck -, care împreună, deţin aproape 50% din întregul grup, au anunţat încă înaintea reuniunii anuale că vor sprijini divizarea.

Metro speră că această divizare va permite fiecăreia dintre cele două entităţi să se lanseze mai uşor în operaţiuni de fuziuni şi achiziţii. Media-Saturn, care deţine peste 1.000 de puncte de vânzare în 15 ţări din Europa, este considerată de multă vreme drept un candidat la o fuziune cu principalul concurent din regiune, grupul britanic Dixons Carphone, ceea ce ar permite crearea unui nou lider mondial pe piaţa distribuţiei de produse electronice de larg consum, devansând grupul american Best Buy.

Metro Group este una dintre cele mai mari şi mai extinse companii de retail din lume, cu 2.000 de locaţii în 29 de ţări şi peste 220.000 de angajaţi. Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.

Sursă: Agerpres
Etichete: metro hipermarket
Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole