Antena 3 CNN Actualitate Un copil, două ADN-uri și 15 ani de procese. INML, acuzat de compromiterea probelor

Un copil, două ADN-uri și 15 ani de procese. INML, acuzat de compromiterea probelor

1 minut de citit Publicat la 17:47 03 Feb 2020 Modificat la 17:47 03 Feb 2020

Alături de un nou avocat, mama vrea din nou să meargă în instanţă. Aceasta a făcut şi o contra-expertiză ADN la un laborator din SUA, iar genetica fetei a ieșit cu totul diferită de cea de la INML, lucru care, spune femeia, îi întăreşte convingerea că probele ar fi putut fi compromise.

"Aveam o relație destul de bună, până în momentul în care am decis să se nască copilul. Discuția a fost la modul că momentan nu este pregătit să recunoască copilul", a povestit mama copilului. 

Femeia, care a dorit să-și păstreze anonimatul, mărturisește că atunci a început calvarul. Dovedirea paternității a inclus expertiza INML, iar la prima probă, cea serologică, probabilitatea a fost de 70%. Apoi au urmat celelalte etape.

Mama a mers mai departe și a descoperit că în două laboratoare diferite copila nu avea același ADN.

Într-un răspuns pentru Antena 3, Institutul Național de Medicină Legală își păstrează ferm poziția şi spune că a respectat toate regulile atunci când a făcut testul ADN.

"În cuprinsul expertizei se prezintă metoda de analiză, respectiv extracția ADN, analiza amplificării genice, vizualizarea și identificarea produșilor de reacție. Este prezentat și tabelul cu genotipurile obținute corespunzând celor trei persoane analizate, conform cărora se exclude paternitatea față de persoana masculină investigată la INML București."

INML, acuzat de compromiterea probelor

Etichete: INML copil laboratoare
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole