Update 17:42: Copilul de doi ani, care a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ploiești, a murit.
Minorul a fost asistat medical de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Prahova. „Din păcate, a fost declarat decesul minorului”, a transmis Poliția Prahova.
[GAL layout="5"]Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Un copil de doi ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Ploiești
Polițiștii Secției 2 de Poliție din Ploiești au fost sesizați joi după-amiază, prin apel la 112, despre faptul că un copil de 2 ani ar fi căzut de la etajul 4 al unui imobil situat pe strada Constantin Brezeanu din municipiul Ploiești.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă.
Minorul este asistat medical de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Prahova.
Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.