Un comisar de la Penitenciarul Tulcea a fost reţinut de procurorii DNA - Serviciul teritorial Constanţa, fiind acuzat că a introdus mai multe telefoane mobile în închisoare, care au ajuns la un deţinut condamnat pentru omor.
Potrivit unui comunicat al DNA, Silviu Ionele a fost reţinut pentru luare de mită şi introducerea într-un penitenciar, în mod ilicit, de telefoane mobile şi alte mijloace de comunicare la distanţă.
Procurorii susţin că, în perioada februarie - martie, Silviu Ionele a introdus în mod ilicit, în Penitenciarul Tulcea, mai multe telefoane mobile care, ulterior, au ajuns la o persoană încarcerată pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor.
"De menţionat este faptul că persoana beneficiară a aparatelor telefonice face parte dintr-o grupare specializată în comiterea de infracţiuni prin metoda 'Accidentul'. Pentru acest 'serviciu', inculpatul a acceptat de la un prieten al celui încarcerat promisiunea de a primi suma de 7.000 lei, din care până în prezent a primit, în două tranşe, 6.500 lei", susţine DNA.
Silviu Ionele va fi prezentat joi Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al ofiţerilor de poliţie din cadrul IPJ Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale.