Elena Mateescu a vorbit, marți, în exclusivitate la Antena 3, despre efectele resimțite în România, în urma ciclonui mediteranean care traversează țara noastră.
Acest fenomen meteo va aduce temperaturi scăzute, dar și precipitații abundente.
Vremea se va menține rece până pe 20 octombrie
"O vreme închisă, mai rece decât în mod obișnuit și într-adevăr, cu averse care se vor înregistra, în special, în sud-vestul țării, acolo unde vorbim de ploi importante cantitativ, care prin acumulare să depășească 25-35 l/mp la nivel local, cu precădere în Dobrogea, 40 l/mp. Vorbim și de o avertizare meteorologică de cod galben și chiar portocaliu pentru zona litoralului, pentru că în zona litoralului ne așteptăm să plouă abundent, cantitățile de apă putând depăși la nivel local 50-70 l/mp.
Din punct de vedere termic, valorile temperaturilor maxime, în a doua parte a săptămânii se vor situa frecvent între 9, până la cel mult 15-16 grade. Vorbim de o vreme mai rece, până cel puțin în jurul datei de 20 octombrie, când după această dată, ne așteptăm la valori ușor în creștere, să înregistrăm, în special în partea de vest, 20 de grade Celsius. La București, o vreme rece, 13 grade Celsius la nivelul valorilor maxime, cu nopți și dimineți reci, temperaturi minime de numai 6-7 grade.
La munte vor predomina ninsorile
Trebuie să menționăm că la munte vor predomina ninsorile, lapovița. Ninsoarea va fi la altitudini mai mari de peste 1.500 de metri, acolo unde și vitezele la rafală pot depăși 50-55 km/h. Ne așteptăm ca până sâmbătă să vorbim de cantități de precipitații însemnate. Dacă într-o primă fază, astăzi și până mâine dimineață în partea de sud-est a țării, mâine o ușoară pauză, undeva în partea de centru, nord-vest, partea de nord-est, după care, de joi, vineri, din nou, cantități de apă însemnate, în special în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, dar și în Moldova și în Transilvania", a anunţat Elena Mateescu la Antena 3.
Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și intensificări ale vântului
ANM a emis un Cod portocaliu de ploi pe litoral, valabil de marţi, 12 octombrie, ora 21:00 – 13 octombrie, ora 10:00.
În intervalul menționat, în zona litoralului va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 50-70 l/mp.
Meteorologii au emis și un Cod galben de ploi și intensificări ale vântului, care intră în vigoare marți, 12 octombrie, ora 14:00 – 13 octombrie, ora 10:00.
În intervalul menționat, în sud-estul țării vor fi ploi importante cantitativ, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25-35 l/mp, iar pe alocuri, cu precădere în Dobrogea, 40 l/mp.
Tot în aceste zone și vântul se va intensifica treptat, cu rafale în general de 50-60 km/h, iar pe litoral de peste 65-70 km/h.